Cand vine vorba de un inceput, fie ca vorbim de un proiect nou, un job nou sau pur si simplu ceva nou, gasim in viata noastra oameni care ne sustin si care se bucura sincer de fiecare succes al nostru, insa gasim si oameni care nici macar nu au puterea sa ne spuna direct ce cred. Acesti oameni isi folosesc energia doar pentru a distruge un vis, o idee sau chiar energia inceputului. Depinde doar de noi cum folosim lectiile invatate de la acestia, insa acesta este un subiect pentru un articol viitor.

Azi, am vrut sa invat sa merg cu rolele. Un vis de mai demult, acuns bine din cauza ca atunci cand eram mica am luat o cazatura puternica pe role si mi-am spus ca acest sport nu este pentru mine. Si totusi, dorinta copilului de a-si depasi barierele a inmugurit si mi-am cumparat role.

Am iesit in parc cu familia, iar fetita mea cea mica m-a insotit in acest inceput. Ea cu rolele ei, eu cu ale mele. Este dificil inceputul. Greu sa te ridici si sa iti mentii propria greutate, greu sa ai echilibru si… chiar mai greu sa faci primii pasi.

Acela este momentul cand este important sa ai pe cineva langa tine care sa te sprijine. Sa mearga langa tine, cateodata chiar sa te tina de mana, dar cel mai important sa mearga in ritmul tau. Este interesant cum oameni de pe marginea drumului, care nu ma cunosteau, ma invatau tehnici de echilibru sau de “invatare rapida”. Batrani, copii sau de varsta mijlocie. Fiecare avea propriul stil. Am luat de la fiecare ce a fost potrivit pentru mine, insa curajul a venit de la mana care ma sustinea. Stiam ca sunt protejata, ca este un mediu sigur in care pot sa invat.

M-am uitat la Sofia care vroia sa mearga singura, sa nu o tina nimeni pentru ca ei I se parea amuzant sa cada. Radea cu pofta cand fratii ei ii aduceau in prim plan cum s-ar duce la gradinta cu genunchii loviți. Ea stie ca o julitura este doar o lectie, este doar o parte a invatarii.

La un moment dat, sprijinul nostru avea alta treaba, iar eu am stat cuminte sa o termine, dar Sofia a gasit un domn care sa o tina. Pentru cat timp? “Un tur de station” i-a spus.

Copilul nu are limite. Asadar, te invit sa te iei de mana, copil fiind, si sa pleci increzator in calatoria ta. Da, e posibil sa mai si cazi, dar vei sti sa te ridici. Da, e posibil sa iti pierzi sprijinul, dar iti gasesti altul. Da, e posibil sa iti fie greu, dar distractia merita efortul. Da, e posibil sa te arunci in iarba plangand, dar vei sti ca e doar un moment. Pentru ca… visul tau e aici, e cu tine si e viu.

Esti. Traiesti. Si ai datoria sa fii.