Oameni mari sau copii fiind, avem un fel natural de a invata lucruri noi: “imitam”. Urmam stilul mentorilor nostri, al oamenilor care pentru noi reprezinta un exemplu si … facem si noi la fel. Uneori imitam atat de bine incat uitam sa ne cautam propriul stil de a fi. Si, inevitabil, ceva se intampla…

Calatoria mea catre coaching a inceput acum mai bine de 8 ani, cand “cineva” mi-a adresat cateva intrebari care mi-au schimbat modul de a fi manager. Urmam cu sarguinta niste modele pe care le consideram de success si aveam rezultate bune in echipa. Mai aveam putin si ma pregateam sa plec in concediu de crestere copil si oricum imi propusesem sa stau cu laptopul in brate si telefonul la ureche. Nimic complicat, imi spuneam. Pana in momentul in care, cu 2 luni inainte sa nasc, am cunoscut un coach (nici nu stiam ca este coach si cu atat mai putin ce inseamna coaching). Am petrecut impreuna 1 ora in care am vorbit despre obiective, mi-a pus cateva intrebari si … la un moment dat am simtit ca nu mai am aer.

Mi-am dat seama atunci ca eu ma pregateam de un „proiect” cu totul nou care avea nevoie 100% de timpul si energia mea, iar echipa de la birou nu era pregatita sa preia responsabilitatile mele. Mi-am dat seama ca trebuie sa fac ceva diferit si … urgent, asa ca a urmat o perioada in care am impartasit totul cu ei. A fost prima data cand am simtit ca atunci cand oferi cuiva informatii, o faci in primul rand pentru binele tau. Nu a fost totul perfect pentru ca nu poti “injecta” un om cu informatii timp de 2 luni si sa te astepti ca poti recupera 2 ani. Dar, a fost inceputul de a creste oameni, in stilul meu, invatand zi de zi sa ma descopar.

Cum am ajuns sa fiu coach…

Cu aproape 3 ani in urma, unul dintre baietii mei a reprezentat pe o hartie persoanele pe care le iubeste. El a desenat intreaga familie si o inimioara care avea aripioare. Cand l-am intrebat ce inseamna acel lucru mi-a spus asa: „este spiritul meu liber”. M-am blocat. Cati dintre noi ne cunoastem spiritul liber si actionam din acel fel de a fi?

Mi-am dat seama ca, de cele mai multe ori, uitam cine suntem de fapt si avem nevoie de acompaniere ca sa ne (re)gasim. Asa am inceput un proiect cu echipa in care aveam intalniri 1 la 1 – le ascultam obiectivele, le impartaseam observatiile mele si le puneam intrebari prin care sa isi atinga scopul.  Am aflat ca ceea ce faceam eu este chiar o profesie si se numeste coaching. Mi-am dat seama ca imi place atat de mult acest lucru incat am vrut sa fiu coach intr-un mod profesionist: mi-am luat un mentor, am facut o scoala, am obtinut acreditare. Pas cu pas, iar ordinea pasilor nu e chiar atat de importanta J cand iti descoperi pasiunea.

Facand mai tot timpul ce vor altii sa facem sau ce vedem ca este apreciat, uitam sa ne cunoastem pe noi, uitam tocmai de spiritul nostru liber. Prin coaching, iti oferi in primul rand timp sa te asculti pe tine si sa faci acele lucruri care sunt cu adevarat valoroase pentru tine.

Este o calatorie catre tine, uneori usoara, alteori “fara aer”, insa momentul in care iti vei putea intinde larg „aripile” si vei sti ca tu poti atinge orice obiectiv vrei este foarte aproape. Important este sa iti dai voie sa iti intalnesti „spiritul tau liber”.