Puterea simplitatii

Puterea simplitatii

Imi amintesc primele mele experiente de “coachee” (client de coaching) in care mergeam la coach ca la un guru… eram convinsa ca acela este singurul om care ma poate ajuta si care are solutii la problemele mele.

Eram atat de prinsa de vulnerabilitatile mele, incat imi suprimam si imi descalificam propria capacitate de a-mi rezolva problemele si/sau de a-mi atinge obiectivele. Eram atat de concentrata pe sentimentele mele de neputinta incat nu reuseam sa vad care este propriul meu potential, puterea interioara de a progresa pe cont propriu.

Impartasesc aceste momente cu bucuria ca mi-am dat voie sa fiu client de coaching. Chiar daca la inceput am ales subiecte mai lejere, pe masura ce am capatat incredere in coach-ul meu, am putut calatori si mai profund in obiectivele mele, mi-am dat voie sa aduc in dialog aspiratiile mele si problemele cele mai sensibile.

Desi suntem inconjurati de coaching in mai toate domeniile, observ din dialogul cu clientii mei ca se cunoaste destul de putin acest instrument, asa ca iti propun sa calatorim putin ?.

Ce este, de fapt, coaching-ul?

Coaching-ul este o relatie de acompaniere, intre un coach si un client, care are ca scop indeplinirea dorintelor, aspiratiilor sau rezolvarea problemelor clientului.

Asadar, in sedinta de coaching este vorba 100% despre client, el este in centrul atentiei. Clientul este singura persoană care are puterea și solutiile pentru a-și atinge propriile obiective și pentru a-și rezolva propriile probleme. Clientul este singurul responsabil de rezultatele lui.

Coach-ul acompaniaza clientul prin intermediul unui dialog, pentru ca acesta sa isi gaseasca raspunsurile, sa isi descopere forta interioara prin care sa ajunga la rezultatele dorite.

Cum iti dai seama ca ai nevoie de un coach?
Din experienta mea, dar si din experienta clientilor mei, notez mai jos cateva situatii in care coaching-ul este un instrument potrivit:

1. Principala motivație pentru multe sedinte de coaching este atunci cand treci prin schimbari importante, uneori chiar transformări personale foarte profunde. Pe scurt, atunci cand te simti vulnerabil si esti prins in vulnerabilitatile tale.

2. O alta situatie este cand esti implicat in proiecte pe termen scurt, unde este nevoie sa atingi rezultate rapid.

3. Cand simti ca poti mai mult. Aceasta simtire apare diferit, unii simt ca au nevoie de loc sa se dezvolte, altii ca ar putea folosi resursele disponibile mult mai eficient, altii ca au anumite calitati/pasiuni care nu sunt puse in valoare, etc. Ideea este ca acest moment apare atunci cand ne pregatim sa atingem urmatorul nivel al dezvoltarii noastre. Ne transformam in fluture ?.

4. Cand nu stii ce vrei. Poate fi legat si de punctul anterior, dar nu e doar atat. Exista momente in care simti ca vrei sa faci ceva, ai cu cine, ai cu ce, dar nu stii ce.

5. Cand stii ce vrei, dar nu stii cum sa o aduci in realitate (aspiratie, dorinta). Ai nevoie de un plan. Coach-ul te acompaniaza sa iti faci planul de care ai nevoie pentru ca visul tau sa devina realitate.

6. Stii ce, stii cum, insa nu actionezi. Din pacate, sunt momente in care pur si simplu nu actionezi, desi totul este clar. Coaching-ul este despre actiune si vei putea descoperi ce anume te tine pe loc si ce anume ai de facut astfel incat sa… faci.

7. Ai o problema si vrei sa o rezolvi.

8. Coaching de intretinere. Sunt momente in care avem nevoie de un program, de organizare astfel incat sa ne atingem anumite obiective. Coaching-ul te invata sa te incadrezi in timp, sa te organizezi, sa iti gasesti puterea interioara, dezvoltand astfel diversi “muschi” de care ai nevoie in obiectivele tale.

Asa cum se vede, coachingul este, in primul rand, un proces de lucru cu tine insuti, este un proces transformational. De cand sunt coach am descoperit potentialul din fiecare om si am certitudinea ca toti putem invata, ne putem depasi propriile limite si putem sa ne atingem orice vis avem. In fiecare sedinta de coaching plec cu incredere in clientul meu, cu incredere ca are tot ce ii trebuie pentru a reusi.

Ca si coach, am inteles ca noi, oamenii, avem nevoie sa fim ascultati, avem nevoie sa fim provocati cu intrebari, cu observatii, avem nevoie sa invatam sa privim lucrurile si din alta perspectiva pentru a obtine rezultate diferite. Mi-a ramas in minte un citat ce apartine lui A. Einstein: „Nu poti rezolva o problema cu mintea care a creat-o.”

Coachingul nu e terapie, nu te conduce in traumele copilariei, ci te indeamna la actiune, te ajuta sa constientizezi ce te opreste acum, adult fiind, sa iti atingi potentialul, iar apoi sa descoperi care sunt pasii care te ajuta sa iti indeplinesti obiectivele. Coaching-ul te ajuta sa iti schimbi perspectiva de a privi lucurile, sa iti schimbi „mintea” care a gandit problema.

Ca si coach, am vazut oameni care si-au descoperit forta interioara, care si-au asumat obiectivele si in loc sa caute vinovati pentru problemele lor au gasit parteneri care sa le fie alaturi in planul lor. Am avut clienti care au inceput sa priveasca diferit relatia de cuplu, sa isi inteleaga partenerul si sa isi asume locul lor in relatie. Am insotit clienti care isi doreau o alta cariera si, desi la inceput nu gaseau curajul sa o spuna, au reusit sa isi vada visul implinit.

In toate intalnirile cu clientii mei sunt fascinata de capacitatea pe care toti oamenii o avem, aceea de a ne transforma vietile. Sunt absolut convinsa ca transformarea se poate intampla pe mai multe cai, coaching-ul fiind doar una dintre ele.

Ce imi place mie la coaching este puterea simplitatii; totul se bazeaza pe cea mai simpla capacitate a omului: dialogul.

Share

Nu sunt comentarii - fii primul care comenteaza!

    Lasă un răspuns